PROIECT. O nouă unitate de pompieri se construiește în București cu o investiție de cinci milioane de lei

PROIECT. O nouă unitate de pompieri se construiește în București cu o investiție de cinci milioane de lei
Publicat: 24/06/2020, 11:41

Primăria Sectorului 4 construieşte o unitate de pompieri pe strada Perşani, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.

„Primăria Sectorului 4 construieşte cea mai modernă unitate de intervenţie pentru situaţii de urgenţă din România, ce va oferi angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISU-BIF) condiţii de lucru la cele mai înalte standarde în domeniu. Unitatea va deservi partea de sud a Sectorului 4, o parte din Sectorul 5, dar şi o porţiune importantă a judeţului Ilfov. Astfel, timpul de intervenţie, atât al autospecialelor de pompieri, cât şi al ambulanţelor SMURD, se va reduce considerabil”, precizează Primăria Sectorului 4.

Clădirea va găzdui trei autospeciale de intervenție

Unitatea va avea aproape 1.100 de metri pătraţi, dispuşi pe un regim de înălţime P+1 şi va rezulta ca urmare a demolării ruinelor vechi de peste 75 de ani, existente în acest moment pe terenul din strada Perşani nr. 2.

Clădirea noii unităţi ISU va găzdui trei autospeciale de intervenţie în caz de calamitate, între care şi o ambulanţă, precum şi spaţii administrative pentru angajaţii ISU Bucureşti-Ilfov, precum birouri, dormitoare, bucătărie, sală de mese, alte spaţii tehnice şi vestiare. Unitatea va avea, de asemenea, şi o componentă educaţională, în sensul că la parterul clădirii vor fi amenajate trei săli de curs unde copiii şi tinerii Sectorului 4 vor fi instruiţi în vederea consolidării cunoştiinţelor privind modul de comportament în cazul unor situaţii de urgenţă.

Unitatea va costa aproape 5 milioane de lei

Costurile de construire a unităţii de pompieri din strada Perşani nr. 2 se ridică la 4,9 milioane de lei şi vor fi suportate din bugetul local al Sectorului 4. Lucrările de construire vor dura 5 luni.

„Noua unitate ISU face parte din sistemul integrat privind siguranţa şi sănătatea oamenilor, sistem construit exclusiv de Primăria Sectorului 4. Acesta cuprinde unitatea de pompieri, staţia de descarcerare, Unitatea de Primiri-Urgenţe de la Spitalul ‘Bagdasar-Arseni’ şi secţia de arşi din incinta aceleiaşi unităţi medicale”, menţionează Primăria Sectorului 4.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
„Nu mai mâncați pepene verde!” MOTIVELE pentru care este contraindicat, potrivit experților în medicină
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Un tânăr de doar 20 de ani s-a înecat la Costinești! Bărbatul a ignorat steagul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6...
Ciolacu: Nu moare nimeni două zile fără permis. Declarația care înfurie milioane de români
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Jack Black, un actor de neînlocuit. „Aș prefera să fiu regele copiilor, decât prințul proștilor”
×